Căști wireless de la Panasonic ca să te bucuri de muzică fără fire
Căștile sunt cel mai bun accesoriu pe care să-l ai la îndemână, indiferent de situație. Asta ar trebui să te motiveze să alegi modele de calitate. Aici te ajut cu o listă de recomandări cu produse Panasonic.
Cu toate că telefoanele au devenit deja o extensie de-a noastră în viața de zi cu zi, sunt și alte accesorii pe care le ții mai zilnic în preajmă, dar pe care poate nu le-ai apreciat destul.
Căștile audio oferite la pachet cu smartphone-urile sunt OK, dar cam atât. Nu te poți bucura de calitate audio ridicată dacă te bazezi doar pe atât, așa că e mai indicat să te orientezi spre o soluție dedicată. Mai jos ai trei asemenea modele de căști; și cu fir, și fără, și pentru sportivi, dar și pentru purtare de lungă durată.
Căști wireless pentru muzică de calitate
Cât timp stau la birou, prefer căștile over-ear, pentru o mai bună izolare împotriva zgomotelor din exterior. Am purtat de câteva ori și afară asemenea căști, dar de obicei la evit, pentru că sunt prea mari. Panasonic RP-HF400B, deși sunt căști over-ear, reușesc să fie destul de mici încât să nu te incomodeze sau să te facă să arăți ciudat.
Așa cum te așteptai, căștile sunt wireless, iar autonomia n-ar trebui să te îngrijoreze, deoarece o încărcare îți oferă până la 20 de ore de muzică. În plus, când te saturi de asta, poți să-ți dai căștile jos și să le rabatezi, astfel că nu-ți vor ocupa prea mult spațiu în rucsac. RP-HF400B vin cu difuzoare puternice, care au la bază magneți de neodim de 30 mm, așa că te poți bucura de un sunet clar și de un bass bogat.
Căști in-ear discrete
Într-adevăr, căștile over-ear nu sunt întotdeauna soluția, așa că poți miza și pe alte variante, tot fără fir. Căștile Panasonic RP-NJ300B sunt una dintre aceste variante: Spre deosebire de modelul anterior, acestea sunt in-ear și sunt mult mai discrete. Le poți purta în jurul gâtului, fiind unite printr-un fir comun, care îți oferă și siguranța că nu vei pierde vreuna din căști, așa cum riști dacă folosești accesorii complet fără fir.
Cumva, într-un profil foarte mic și destul de ergonomic, Panasonic a reușit să pună difuzoare de neodim de 9 mm, dar și o baterie care să-ți ofere patru ore de autonomie cu o singură încărcare.
Căști pentru oameni activi
A treia opțiune pe care poți să o iei în considerare dacă ești în căutarea unor căști bune e potrivită mai ales dacă ai un stil de viață activ. Pentru sport, nu orice căști sunt potrivite, dar cu Panasonic RP-BTS10 poți face treabă foarte bună. Și aici vorbim despre căști in-ear, care vin și cu cleme pentru ureci, ca să fii sigur că nu rămâi fără muzică atunci când depui efort.
Spre deosebire de celelalte două modele, acestea vin cu protecție de tip IPX2, așa că n-ar trebui să fie o problemă dacă depui efort și transpiri în timp ce le folosești. Difuzoarele de 14,3 mm, tot de neodim, îți oferă o calitate audio ridicată în timpul folosirii, care ar trebui să dureze în jur de patru ore cu o încărcare completă.